Agresorul de la oficiul poștal, dus înapoi în arest, după ce a fost consultat la două spitale

Agresorul de la oficiul poștal, dus înapoi în arest, după ce a fost consultat la două spitale
Bărbatul care a intrat cu toporul într-un oficiu poștal din sectorul 6 a fost în arestul central al Poliției Capitalei, miercuri, după ce a fost consultat de medici la spitalele Universitar și "Alexandru Obregia", fiind declarat clinic sănătos, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliție.
Publicat: 31/10/2012, 22:24
Actualizat: 07/10/2018, 00:17

Un echipaj SMURD s-a deplasat de urgență, miercuri după-amiază, la Secția 22 de Poliție din Capitală, în urma unui apel potrivit căruia lui Florin Niedbala i s-ar fi făcut rău, medicii sosiți la fața locului constatând că acesta este conștient și în stare de agitație extremă.

Coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița, a declarat, pentru MEDIAFAX, că echipajul a fost chemat pentru că Florin Niedbala este inconștient după ce i s-ar fi făcut rău în arest.

La fața locului, însă, medicii au constatat că Niedbala este conștient și se află într-o stare de agitație extremă, a precizat Oprița.

Bărbatul a fost dus la Spitalul Universitar București și la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, unde, în urma examinărilor de specialitate, a fost declarat „clinic sănătos”, potrivit polițiștilor.

După ce a fost consultat, el a fost dus în arestul central al Poliției Capitalei, care dispune de „mai mult spațiu și de medic de gardă”, potrivit polițiștilor.

Florin Niedbala și complicele lui au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, miercuri, de instanța Judecătoriei Sectorului 6.

Niedbala a intrat, marți, în Oficiul Poștal nr. 23 din strada Romancierilor, înarmat cu un topor și un cuțit cu lama de 20 de centimetri, a amenințat mai multe persoane, a lipsit de libertate un bărbat și o femeie și a distrus mai multe bunuri.

El este urmărit penal pentru amenințare, distrugere, lipsire de libertate, port ilegal de armă albă, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind reținut marți.

Anchetatorii au stabilit că Niedbala a fost ajutat de un bărbat, acesta fiind reținut, în noaptea de marți spre miercuri.

Procurorii au cerut, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor doi. Instanța Judecătoriei Sectorului 6 a admis cererea procurorilor și a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele acestora.

Deciziile de arestare preventivă pot fi contestate de cei doi la Tribunalul București.

Florin Niedbala a intrat, marți, în jurul orelor 10.00, în Oficiul Poștal nr. 23 din Sectorul 6, înarmat cu un cuțit și un topor, cerând ca la fața locului să vină reprezentanții mass-media „pentru a-și exprima public o serie de nemulțumiri personale”, potrivit Poliției Capitalei.

În momentul în care Niedbala era la intrarea în oficiul poștal și le spunea jurnaliștilor care sunt cererile lui, polițiștii bucureșteni au intervenit și l-au imobilizat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, Sebastian Mierliță, care este și procuror de caz, s-a stabilit că Florin Niedbala a venit în Capitală în 28 octombrie și s-a cazat la un hotel. O zi mai târziu, Niedbala a identificat, în apropierea hotelului, Oficiul Poștal nr. 23 din strada Romancierilor, unde a intrat, marți, înarmat cu un topor și un cuțit cu lama de 20 de centimetri, a amenințat mai multe persoane, a lipsit de libertate un bărbat și o femeie și a distrus mai multe bunuri.

Anchetatorii au mai stabilit că, în 1997, Niedbala a fost condamnat pentru vătămare corporală din culpă, în urma unui accident rutier.

Sebastian Mierliță a mai spus că, din investigațiile de până acum, nu a rezultat că bărbatul ar avea probleme medicale de natură psihiatrică.

Florin Niedbala cerea „alipirea României de Moldova” și „taxe ca în Italia”, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetei.

Potrivit surselor citate, Florin Niedbala le-a spus polițiștilor despre o rețetă secretă de a fabrica aur pe care ar deține-o. Niedbala a povestit că a sunat la mai multe instituții ale statului, pentru a comunica „soluția lui de a scoate România din criză”, însă nu a fost băgat în seamă de nimeni.

Anchetatorii au stabilit că Niedbala a fost ajutat de un bărbat să vină în București și să comită fapta.

La scurt timp după producerea incidentului din oficiul poștal, complicele lui Niedbala s-a speriat și a fugit la Vâlcea.

După ce a fost identificat de polițiști, complicele a fost prins marți seară și adus pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 unde, spun sursele citate, acestuia i s-a probat participarea la faptă și a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit procurorului de caz, acesta îl cunoștea de mulți ani pe Niedbala, cei doi fiind prieteni apropiați. Complicele ar fi refuzat inițial să se implice, la insistențele susținute ale lui Niedbala bărbatul a cedat și a acceptat să-l aducă la București pentru comiterea faptei.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal